2015 este anul în care lacul a intrat în administrarea noastră și încă de la bun început ne-am propus și realizat investiții masive pentru a putea oferi o experiență cât mai plăcută celor care aleg să își petreacă timpul liber alături de noi.
Dimensiunea proiectului a fost și este una cu adevărat impresionantă, lacul având o suprafață totală de 76 hectare luciu de apă și o lungime de 7 km, fiind o acumulare naturală, realizată pe cursul râului Câlniștea, întinzându-se din comuna Cămineasca până în satul Naipu.
După cum vă puteți imagina, 20 de ani de exploatare a locației fără o minimă implicare și-au pus amprenta asupra acestui cadru natural deosebit. PET-ul de plastic, pungile și dozele goale s-au acumulat într-o așa măsură încât lăsau impresia că într-o bună zi or să rodească și în locul malurilor împădurite se va înălța o nouă fabrică de ambalaje. Gradul de insalubritate era la dimensiuni maxime, departe de a fi un loc propice pentru a-ți învăța copilul să pescuiască sau a-l lăsa să se joace în voie profitând de natură și aer curat.
Două luni de muncă susținută, peste 20 tone de deșeuri colectate și am reușit să redăm naturii aspectul firesc. Au urmat alte câteva săptămâni bune de muncă pentru toaletarea și amenajarea viitoarelor locuri pentru pescuit, camping și picnic. În prezent suntem mândri să vă putem oferi o experiență cu adevărat specială bucurându-ne, alături de voi, de tot ce are mai frumos natura a ne oferi.
De departe cel mai important proiect de investiții a fost acela al recondiționării căilor de acces auto. Pentru a vă face idee despre importanța acestui aspect, vă putem reproduce unul din sfaturile pescarilor ce frecventau în mod uzual această locație: „La Cămineasca, fără numărul de telefon al tractoristului din sat nu ai ce căuta dacă te prinde ploaia. Ar fi bine să cunoști și un mecanic auto bun!”
În consecință, am înțeles foarte repede că respectul față de voi nu se poate opri doar la aspectul de pescuit, curățenie și peisaj, condițiile în care aceste activități vor fi accesate sunt primordiale. Putem spune fără lipsă de modestie că operațiunile de recondiționare a drumului de acces, concentrate în special pe cea mai accesată zonă a lacului, la pădure, au fost realizate cu un profesionalism deosebit.
Drumul existent a fost decopertat, tasat, au fost create rigole de colectare a apei pluviale, s-au realizat nu mai putin de 8 puncte de drenaj prin tubulatură a zonelor ce colectau apa și au fost așezate nu mai puțin de 3 straturi de piatră tasată cu utilaje speciale. În prezent suntem mândri să afirmăm : „Accesul auto este posibil pe orice tip de vreme!”
Pescuitul pe Balta Cămineasca este o experiență unică și se adresează tuturor pescarilor, indiferent de gradul de pricepere. Printr-o atentă monitorizare a efectivelor piscicole, intervenim periodic pe tot parcursul anului cu populări succesive mai ales din specia Crap, specie la mare căutare printre pescarii sportivi. Scopul nostru declarat este acela de a menține o densitate mare de pește astfel încât orice pescar ce ne vizitează să aibă șanse cât mai bune de a prinde cantitatea admisă la reținere.
Datorită faptului că pe Balta Cămineasca se pescuiește în regim de reținere pește, trebuie să atragem atenția pescarilor asupra unui fapt mai puțin cunoscut, anume, Crapii folosiți pentru populări provin din ferme piscicole românești și sunt crescuți în regim deschis. Aceștia sunt practic o versiune „Bio” ihtiologică, fiind catalogați: Calitatea – I – consum, de aici și gustul deosebit remarcat de foarte mulți pescari ce au avut plăcerea de ne vizita.
Pentru că și noi suntem pescari și putem spune fără tăgadă că unele dintre cele mai frumoase momente ale copilăriei au fost acelea în care am pescuit împreună cu bunicii sau părinții, vă încurajăm să încercați o astfel de experiență alături de fiii și fiicele dumneavoastră. Avem o populație numeroasă și diversă de pești ce pot fi prinși la vargă, în mod cert, cei mici nu se vor plictisi și vor avea parte de o aventură de neuitat.
În speranța că v-am stârnit interesul, vă așteptăm să descoperiți singuri un cadru natural de excepție fie pentru pura relaxare sau pentru o partida de pescuit într-un cadru civilizat și curat.
Mai multe despre Balta Cămineasca
Vezi toate imaginile publicate în Galeria Foto sau citește Regulamentul de pescuit sportiv.