Balta Cămineasca

O zi la pescuit pe Balta Cămineasca

Pescuitul este o activitate ce este desfășurată cu preponderență în zilele de Sâmbătă și Duminică, câteodată și cu ocazia unor zile de sărbătoare, adică acele zile când nu suntem la muncă. Acestea sunt zilele cele mai aglomerate, zile în care peștele este supus unor presiuni mai mari din partea pescarilor și ambientului în general.

Fie că vorbim despre zgomote multiple provocate de lansări repetate, portiere de mașină ce se închid, discuțiile de la malul apei dintre colegi și prieteni pescari, mișcare și forfotă generalizată, toate acestea reprezintă zile de excepție pentru o baltă, două zile de activitate după cinci zile de acalmie și, pentru pești, normalitate.

Din nefericire, nu toți suntem privilegiați să putem ieși la pescuit în timpul săptămânii, dar acest interval de timp poate fi considerat ca fiind o experiență cu totul și cu totul specială. Parcă în aceste zile, natura revine la viață cu o forță nemaivăzută, liniștea de la malul apei este asurzitoare, întreruptă pe alocuri doar de păsări, adieri de vânt și pleoscăieli ale Crapilor ce ies la înviorare după o lungă perioadă de inactivitate. Și pentru ei parcă iarna este prea lungă.

Pescarul împătimit cunoaște foarte bine avantajele unei partide desfășurate în cursul săptămânii : își poate alege la discreție cele mai bune locuri de pescuit, poate fi sigur că pe o zonă mare doar nada lui este prezentă în apă și peștii nu prea au de ales, liniștea permite peștilor apropierea de maluri și îi încurajează să părăsească zone greu accesibile la pescuit precum agățăturile, buturugi sau zone de cocioc. Pescarul poate în aceste momente observa cu ușurință semnele ce trădează activitatea peștilor, îi poate localiza mai ușor și în acest fel, partidele de pescuit din timpul săptămânii se soldează de cele mai multe ori cu o captură mai îmbelșugată comparativ cu cea din timpul weekend-ului.

Pentru a putea împărtăși public cele scrise mai sus, am pus mâna pe aparatul de fotografiat și am dat un ocol de baltă într-o zi de Marți, 21.03.2017 undeva în jurul orei 13:00. După cum vă puteți aștepta, pescari sunt puțini, dar mai toți aveau să ne arate capturi de Crap și Caras foarte bune, ținând cont că partida de pescuit mai avea 5-6 ore bune până să ia sfârșit.

Ce ne-a bucurat în mod special a fost faptul că cei ce au decis să pescuiască în timpul săptămânii au confirmat pe deplin tiparul descris de noi. Ei au înțeles foarte bine faptul că „primăvara nu-i ca vara”, marea lor majoritate utilizând monturi fine și momeli naturale.

Cele mai multe capturi de Crap, chiar și cei mai dolofani, au fost prinși la o umilă râmă sau au poftit la un „carcalete” de viermi și boabă de porumb din conservă.

Au practicat un pescuit extrem de simplu, lansat din mână la distanțe nu foarte mari de mal (25-40 m) și au profitat din plin de liniștea și acalmia unei zile din timpul săptămânii, zile în care Crapii nu se sfiesc să vină aproape de maluri, în căutare de hrană naturală.

Dacă și tu ai ocazia să poți face o partida de pescuit în timpul săptămânii, nu mai sta pe gânduri și încearcă o experiență cu totul deosebită. Vei vedea o cu totul altă față a Bălții Cămineasca!